În perioada 7-9 noiembrie 2024, Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în colaborare cu IARSIC-CORHIS EA 7400 de la Universitatea „Paul Valéry” Montpellier III (Franța) și Facultatea de Comunicare din cadrul Universității Arel din Istanbul (Turcia), organizează cea de-a patra ediție a Conferinței Internaționale „Communication in Action: From Theory to Practice and Back”.
Tema conferinței de anul acesta este „Tehnologii emergente în comunicare: Cele mai bune practici și cadre teoretice pentru succes profesional” şi vizează dezbaterea provocărilor cu care se confruntă practicienii din domeniul comunicării în contextul revoluţiei tehnologice înregistrate în ultimii ani. Chiar dacă aspectele legate de productivitate au încurajat adoptarea rapidă a sistemelor bazate pe inteligența artificială în multe domenii ale comunicării profesionale, încă nu este clar ce tipuri de sarcini pot fi delegate în siguranță sistemelor tehnologice, având în vedere nivelurile oscilante de acuratețe ale acestora. Pe măsură ce preocuparea practicienilor legată de calitatea produselor de comunicare creşte, devine din ce în ce mai evident că procesele necesită o supervizare din partea profesioniștilor umani, ceea ce ridică întrebări noi și importante:
● Care dintre profesioniștii din domeniul comunicării își vor vedea munca susținută de sisteme automatizate și care își vor vedea munca înlocuită de acestea?
● Ce ar trebui să facă profesioniștii pentru a deveni mai greu de înlocuit – să se concentreze pe stăpânirea noilor tehnologii sau pe dezvoltarea trăsăturilor unice umane pe care mașinile nu le pot reproduce încă?
● Există domenii profesionale în care practicienii pot atinge un nivel înalt de competență doar dacă nu se bazează prea devreme pe instrumentele tehnologice în dezvoltarea carierei lor?
La eveniment vor fi prezenți speakeri din țară și din străinătate care vor susține prelegeri despre aceste teme de actualitate.
Invitații speciali ai evenimentului, Prof. univ. dr. Stefan Bratosin, Prof. univ. dr. Mihaela-Alexandra Tudor (Universitatea „Paul Valéry” Montpellier, Franța), precum și Conf. univ. dr. Antonio Momoc (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București), vor susține comunicări științifice privind influența tehnologiilor emergente asupra domeniului comunicării.
Evenimentul se adresează studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, tinerilor cercetători, profesorilor, dar și practicienilor din domeniul relațiilor publice, publicității, jurnalismului și studiilor media, semioticii, retoricii și teoriilor discursivității.
Mai multe informații se regăsesc pe website-ul: https://www.fssp.uaic.ro/cia sau pe pagina de Facebook: CIA International Conference.

Communication in action (CIA) reprezintă o conferință internațională organizată din anul 2018 de către membrii Departamentului de Științe ale Comunicării și Relații Publice din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice (UAIC), în prezent fiind la cea de-a patra ediție. Scopul acestui eveniment este de a crea o platformă de dezbateri științifice privind cele mai noi teorii și aplicații din domeniul comunicării. Printre organizatorii evenimentului de anul acesta se numără: Daniel-Rareș OBADĂ – Președintele Comitetului de Organizare, Gabriela POLEAC – Secretarul Comitetului de Organizare, Horia-Costin CHIRIAC, Gheorghe-Ilie FÂRTE, Ioan-Alexandru GRĂDINARU, Camelia GRĂDINARU şi Tudorel RUSU – Membrii ai Comitetului de Organizare.