O mare firmă multinaţională recrutează studenţi de la „Cuza“
Studenţii Universităţii „Al.I. Cuza“ au posibilitatea de a se angaja la a treia cea mai mare companie de Outsourcing din Franţa, Grupul Webhelp, operator internaţional specializat în Gestionarea Relaţiei cu Clienţii, care caută Customer Adviser în Telecom pentru noua filială pe care o va deschide la Iaşi.
În anunţul de angajare, grupul precizează că are o cifră de afaceri de 725 de milioane de euro şi peste 165 de clienţi, iar grupul numără 30.000 de colaboratori în cele 81 de centre de contact din 21 de ţări. Aceştia caută studenţi cu un nivel foarte bun de limbă franceză, care doresc să-şi împărtăşească cunoştinţele şi să ajute clienţii în utilizarea diferitelor servicii.
„Ca responsabiltăţi, vor gestiona cererile clienţilor în funcţie de problematica întâlnită, vor oferi soluţii rapide şi durabile având ca scop menţinerea unui nivel excelent de satisfacţie a clienţilor şi îi vor informa cu privire la serviciile şi produsele companiei“, au precizat reprezentanţii firmei. Aceştia vor oferi traininguri specializate celor care sunt interesaţi să se angajeze, promit un program flexibil, cu salariu fix, prime de performanţă şi beneficii. Webhelp se recomandă a fi primul angajator francofon din România, cu peste 2.000 de colaboratori în cele şase centre din Bucureşti, Ploieşti, Iaşi şi Galaţi.
Publicație Ziarul de Iași
Guvernul a aprobat locurile în învățământul de stat pentru anul școlar/universitar 2016-2017
Guvernul a aprobat cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și universitar de stat pentru anul școlar 2016-2017, printr-o hotărâre adoptată miercuri.Stabilirea cifrelor de școlarizare pentru viitorul an școlar este în concordanță cu obiectivele asumate prin Strategia Europa 2020, respectiv reducerea ratei părăsirii timpurii a școlii la 11,3% și reducerea cu cel puțin 580.000 a numărului de persoane care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei și a excluziunii sociale, potrivit unui comunicat al Guvernului.
În ceea ce privește învățământul preuniversitar, locurile alocate asigură cuprinderea generației de copii/elevi cu vârsta între 3 și 18/21 de ani în învățământul preuniversitar, inclusiv în cel special, precum și înscrierea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2016, inclusiv.
Cifra de școlarizare propusă pentru 2016-2017 se va încadra în finanțarea aprobată pentru anul 2016 și va respecta previziunea bugetară pentru 2017 și 2018. În același timp, se are în vedere respectarea țintei asumate în Strategia Europa 2020 privind ponderea absolvenților de învățământ terțiar de vârstă 30-34 ani, noteaza Agerpres.
Cifra de școlarizare propusă pentru 2016-2017 la învățământul universitar de master este 35.600 granturi de studii, care vor fi repartizate instituțiilor de învățământ superior de stat prin ordin al ministrului Educației.
Pentru cetățenii străini, sunt alocate în învățământul preuniversitar 1.800 de locuri cu finanțare totală sau parțială din bugetul Ministerului Educației, 3.520 locuri cu finanțare totală sau parțială în învățământul superior (atât cu bursă, cât și fără bursă) și 1.700 de luni-bursă pentru cadre didactice sau practică studenți.
Publicație Ziarul de Iași și România liberă
|